aradon.ro Web analytics

Teatrul arădean vă oferă şi în luna iunie spectacole atractive dar şi un eveniment deosebit: „Zilele porților deschise la Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad. Acesta va avea loc între 23 – 26 iunie şi cuprinde:  tur ghidat al teatrului, prezentări ale istoricului  instituției, expoziții de costume și de materiale de prezentare a teatrului, filmul stagiunii, dar şi spectacole între care şi o premieră.
Ca niciodată, concediul nostru a picat în iunie. La început de sezon. Economia europeană anunța frământări menite să ne îngrijoreze cu privire la Grecia. Că băncile n-au bani, că din bancomate nu poți să scoți mai mult de 60 de euro pe zi, că ai nevoie de cash ca să poți să mergi într-o excursie, o croazieră, la cumpărături sau oriunde.

UT Arad

UTA a făcut spectacol și a câștigat clar cu oltenii lui Mititelu
Arădenii au câștiga cu 3-1, dar puteau da și alte goluri, FC U Craiova fiind depășită de miza meciului.

Local

Un italian de 75 de ani, cu permisul suspendat, conducea în centrul Aradului
În ziua de Paști, polițiștii au depistat un bărbat italian care conducea prin centrul Aradului, deși avea permisul suspendat.

Local

Târgul de Paști, prelungit cu încă o săptămână
Târgul de Paști, organizat pentru prima dată în Piața Catedralei din Arad, va fi deschis încă o săptămână, mai exact până în 12 mai. 3

Mapamond

Taiwanul, lovit de un seism cu magnitudinea de 5,4
Un seism cu magnitudine 5,4 a lovit luni Taiwanul, conform unui anunţ al Centrului Seismologic European Mediteraneean (EMSC), transmit Reuters şi Xinhua.

România

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai
Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 - 19 mai 2024.

Mapamond

Xi Jinping susţine că UE şi China trebuie să-şi consolideze „coordonarea strategică” şi „să rămână partenere”
Preşedintele chinez Xi Jinping a pledat luni, la Paris, ca ţara sa şi Uniunea Europeană să-şi consolideze „coordonarea strategică” şi să rămână „partenere”, în pofida diferendurilor multiple, de la comerţ la Ucraina, relatează AFP.

Mapamond

Emmanuel Macron pledează în dialogul cu Xi Jinping pentru „reguli echitabile pentru toţi” în schimburile comerciale
Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat luni, în faţa omologului său chinez Xi Jinping, la începutul vizitei sale de stat în Franţa, pentru „reguli echitabile pentru toţi” în schimburile comerciale între Europa şi China, relatează AFP. 1

UT Arad

„Sold-out” la meciul UTA – FC U Craiova!

România

HOROSCOP săptămâna 6-12 mai 2024
Află ce rezervă astrele pentru această săptămână:

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.